fbpx
Toma Coconea, start Red Bull X-Alps, una dintre cele mai dificile sportive din lume

Toma Coconea, start Red Bull X-Alps, una dintre cele mai dificile sportive din lume

Toma Coconea este singurul român care va lua parte Red Bull X-Alps, apreciată ca fiind una dintre cele mai grele competiții sportive din lume. Toma va lua startul joi dimineața în prologul concursului. Dorința sa este să ocupe unul dintre primele trei locuri, întrucât acest lucru i-ar permite obținerea unui avantaj în cadrul competiției.

Startul în prologul Red Bull X Alps va fi dat din localitatea Fuschl am See (29 Iunie), din landul Salzburg, concurenții urmând să zboare cu parapanta pe un traseu din Alpi.

http://www.redbullxalps.com/race/prologue-2017.html

Toma Coconea (42 ani) a participat la toate concursurile Red Bull X-Alps de până acum, iar în anul 2011 s-a clasat pe locul al doilea. În anul 2013, Coconea a ocupat locul 10, iar în urmă cu doi ani, la precedenta ediție a concursului, sportivul din Petroșani a suferit un grav accident cu parapanta, în urma căruia a fost internat în spital și a trebuit să abandoneze cursa.

Toma Coconea este salvamontist în cadrul Serviciului Public Salvamont Hunedoara și a reușit mai multe performanțe în timpul activității pe care o desfășoară pe munte, fiind apreciat ca un sportiv exemplar.

Startul oficial în Red Bull X-Alps va fi dat pe 2 Iulie din Salzburg. În concurs sunt înscriși 32 de atleți din 21 de țări. Ei se vor întrece într-o cursă de 1.138 de kilometri, trebuind să străbată Munții Alpi pe jos sau în zbor cu parapanta, până la Monaco.

Ultima ediție a Red Bull X-Alps a fost câștigată în anul 2015 de elvețianul Christian Maurer în opt zile, patru ore și 37 de minute.

Surse foto: redbullxalps.com, Toma Coconea (facebook)
visacasinos.ca

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *