fbpx
Tibi Ușeriu câștigă pentru a doua oară cursa din Infernul Alb

Tibi Ușeriu câștigă pentru a doua oară cursa din Infernul Alb


„I-am zis: Dacă voiai să mă scoţi din cursa, de ce nu m-ai scos după prima sută de metri ? Acuma nu mă poţi opri!”, a povestit Tibi Ușeriu.

„Eu nu mă mai opresc pînă la final. Până mâine dimineaţă eu termin cursa”, a promis Tiberiu Ușeriu în ziua a șasea de concurs.

Și s-a ținut de cuvânt.
Bisitrițeanul Tibi Ușeriu este singurul concurent care s-a aliniat pentru a doua oară la startul unuia dintre cele mai dificile curse de anduranță din lume, 6633 Arctic Ultra, 352.64 mile (566 km). În plus, Tibi a câștigat ambele ediții la care a participat în 2 ani consecutivi, 2016 și 2017 (cu timpii de 173 de ore și 40 de minute în 2016 și respectiv 159 de ore în 2017).

„Tuktoyaktuk, pământ românesc !”, aşa a anunţat performanţa sa Asociaţia Tăşuleasa Social, care a susţinut şi a transmis tot parcursul temerarei încercări.

De la startul din 10 Martie (ora locală 9.00), pe parcursul celor 159 de ore de cursă, mii se susținători s-au alăturat lui Tibi, transmițând mesaje de încurajare, fotografii, alergând în pas cu el. Ca și în 2016, Tibi a condus cursa de la start, pe tot parcursul acesteia. Din declarațiile pe care le-a făcut prin comunicarea telefonică, cea mai dificilă porțiune pare să fi fost Ice Road, 80 de km în care nu a putut bea și mânca nimic din cauza gerului extrem. Înainte de plecarea din ultimul punct, Roddy Riddle, un alergător din Scoția aflat pe poziția a doua se apropiase la doar 1.6 km de Tibi (Roddy suferă de diabet și este dependent de insulină, iar anul trecut a abandonat cursa din cauza halucinațiilor severe care l-au făcut ca pe finalul concursului să pornească spre linia de start), dar rommânul a reușit să se impună detașat.

Tibi Ușeriu a plecat în ultima etapă a cursei fără să primească acceptul medicilor, care din cauza degerăturilor infectate au vrut să îl oprească în ultimul punct de control. Tibi a plecat mai departe pe propria răspundere, sub semnătură, parcurgând ultima etapă de 75 de km în 16 ore (cel mai bun timp din istoria concursului a fost până acum de 20 de ore și 35 de minute). „Doctorul o zis că mă scoate afară din cursă, că nu mă mai lasă!”, relata Tăsuleasa-Social, citându-l pe Tibi Ușeriu, după ziua a șasea a competiției.

„Tibi ajunsese la 9 dimineaţă în punctul de control, dar nu l-au lăsat să plece mai departe deoarece i se infectaseră zonele degerate. A trebuit să aştepte venirea organizatorului pentru decizia finală, doctorul nu a fost de acord cu plecarea lui. Tibi a mâncat, s-a odihnit şi a dormit 4 ore, după care… ce o fi fost în sufletul lui, numai el ştie”, a relatat Tăsuleasa-Social.

L-au lăsat în final să plece pe propria răspundere. Nu aveau cum să îl oprească, ar fi plecat trăgând şi rulota lor după el. L-au pansat şi l-au îngrijit cât au putut şi l-au lăsat să plece. O pasăre trebuie să zboare, nu o poţi ţine într-o colivie. Când a plecat, urmăritorul lui tocmai şosea. Roddy recuperase 8 ore din diferenţa de 16 ore dintre ei (celelalte 8 ore Tibi le folosise pentru odihnă). Tibi e altfel. Majoritatea clachează când dau de greu, însă el e fix pe dos: cu cît e mai gravă situaţia, cu atît e mai determinat şi mai focusat. Exact la fel a fost şi anul trecut, când a fost ajuns de PJ, cu care a luptat pînă la final.

Pe tot parcursul celor 7 zile și 7 nopți, Tibi Ușeriu a ținut legătura cu fratele său, Alin, convorbirile telefonice dintre cei doi fiind făcute publice și adunând sute de mii de vizualizări și distribuiri.

În 2017, la startul maratonului arctic din Canada (proba lungă) s-au aflat 24 de concurenți, care s-au înscris în cele trei secțiuni: 120 de mile, plus 120 de mile și 350 de mile, in ultima luand startul si Tiberiu Useriu (42 de ani), alaturi de alti 17 participanti. Din cei 18 inscrisi la startul cursei lungi, de 566 km, doar Useriu și încp trei concurenți – din Scoția, Anglia și Franta – au mai participat anterior la aceeași cursă.

În 2016, Tibi Ușeriu a avut de infruntat temperaturi chiar și de minus 62 de grade Celsius. La start s-au mai aflat doi români – Vlad Tănase și Andrei Roșu – care au concurat împreună, ca echipă, fiind singurii concurenți din istoria cursei care au reușit să termine maratonul arctic în această formulă.

Conform anunțului postat de organizatorii 6633 Arctic Ultra, 2017 a fost ultimul an în care concurenții au mai putut opta pentru cursa cea mai lungă din competiție (parcurgând distanța de la start până la Tuktoyaktuk).

Întregul traseu al cursei lungi poate fi consultat pe site-ul organizatorilor.

http://6633ultra.com/route

Eagle Plain – Start – 0 miles (0km)

Arctic Circle – CP1 – 23 miles (37km)

James Creek – CP2 – 69 miles (111km)

Fort McPherson – Finish or CP3 – 116 miles (186km)

Tsiigehtchic – CP4 – 154 miles (248km)

Caribou Creek – CP5 – 205 miles (330km)

Inuvik – CP6 – 235 miles (378km)

Swimming Point – CP7 – 305 miles (491km)

Tuktoyaktuk – Finish – 352.64 miles (566km)

Recordul de timp al cursei îi aparține englezoaicei Mimi Anderson, cu 143 de ore si 25 de minute (2007).

Al doilea timp al cursei a fost înregistrat de 2 alergători: Natalie Taylor și Sam Hawking, ambii alergători din Marea Britanie, cu un rezultat de 151 de ore și 54 de minute (2015).

Cum a fost 6633 Arctic Ultra în 2016:

https://www.youtube.com/watch?v=TWTcFPCxFEE

Alte reacții:

ANDREI ROȘU, ultramaratonist, finisher 6633

Tiberiu Useriu a condus aceasta proba extrema de la inceput pana la sfarsit.

Useriu a terminat cursa la ora locala 01.25, la Tuktoyaktuk (Canada), la o temperatura de minus 36 de grade.

In 2017, la startul maratonului arctic din Canada s-au aflat 24 de concurenti, care s-au inscris in cele trei sectiuni: 120 de mile, plus 120 de mile si 350 de mile, in ultima luand startul si Tiberiu Useriu (42 de ani), alaturi de alti 17 participanti. Din cei 18 inscrisi la start, doar Useriu si inca trei participanti – din Scotia, Anglia si Franta – au mai participat la maraton.

Foto & video credits: 6633 Arctic Ultra

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *