fbpx
Săptămâna alergării (29/2017)

Săptămâna alergării (29/2017)

 

 

Acestea sunt doar câteva din concursurile în care iubitorii de mișcare s-au angajat pe parcursul săptămânii trecute (10-16 Iulie).

În această nouă ediție a rubricii noastre, am ales să vă povestim mai pe larg despre fiecare dintre ele.

MARATHON 7500

Clubul Pentru Protecția Naturii și Turism Brașov (CPNT) a organizat în perioada 13-16 Iulie 2017, a IX-a ediție a Marathon 7500 – o competiție care presupune parcurgerea unui traseu marcat integral în Munții Bucegi, cu o diferență pozitivă de nivel de 7500 de metri și cu o lungime de aproximativ 90 de km, într-un timp limită de 35 de ore, alături de un coechipier.

Proba de Elită a fost câștigată de echipa Vertical Sport, alcătuită din Robert Hajnal și Andrei Preda. Cei doi și-au propus un timp sub 15 ore și au reușit un rezultat fantastic, stabilind un nou record al cursei: 14 ore, 30 de minute si 9 secunde.

Iată câteva dintre gândurile celor 2 câștigători la final de concurs:

Robert Hajnal: ”Mă întrebi dacă încă o echipă valoroasă în concurs ar determina o scădere și mai mare a recordului de la Marathon 7500? Da, acea echipă să fie formată din Silviu Bălan și Viorel Pălici! Oricum, dacă ar fi să ne fugărim două echipe ar fi dificil. S-ar neglija strategia, nu ar mai face nimeni «cursa lui», ci ar trage care să fie primul de la start la finish. Ar fi interesant!”

Andrei Preda: ”Nu știam cum o să mă comport după 50-60 km, dar am avut grijă să mănânc bine și n-am avut probleme.”

Despre Marathon 7500, Robert Hajnal mai spune: ,,Maratonul din Bucegi cu cei 7500m diferență de nivel e și în sufletul meu bine înrădăcinat, ca în sufletul multor alergători. Pe lângă CiucașX3, proba de 100km, e ultramaratonul care m-a format, m-a călit, m-a făcut bărbat.”

Impresiile după proba de Elită la Marathon 7500, au fost scrise de Robert Hajnal într-un articol dedicat, publicat pe blogul său:

http://roberthajnal.ro/blog/2017/07/23/maraton-7500-2017/

Concursul mai are și o probă scurtă, denumită de organizatori proba Hobby. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, traseul acestei probe a fost modificat. Proba Hobby a fost câștigată de echipa Florin Munteanu și Alexandru Itu, cu timpul de 5 ore și 53 de minute. Ei au parcurs o distanță de 44 km, cu 3400 m diferență pozitivă de nivel (recordul cursei pe varianta Mălăiești). După concurs, Florin Munteanu a declarat: ,,Mulțumesc coechipierului meu, Alexandru, pentru echipa excelentă pe care am făcut-o împreună și pentru omogenitatea pe care reușim să o avem când alergăm. Alex, ești un învingător! M-a ajutat și pe mine să te văd luptând până la capăt.”

Rezultate Marathon 7500 (lista completă):

http://alerg.ro/marathon7500-cistigatori-si-detalii.html

EIGER ULTRA TRAIL

Cu o distanță de 101 km și o diferență de înălțime de 6700 m, Eiger Ultra Trail este o provocare chiar și pentru cei mai experimentați alergători montani. Traseul trebuie finalizat în baza principiului de auto-susținere parțială. Aceasta înseamnă că în timpul întregii curse și între punctele de control și zonele de răcorire, fiecare concurent este responsabil pentru propria bunăstare și trebuie să poarte echipamentul obligatoriu, așa cum este menționat în regulamentul cursei.

Sportivul Compressport România, Radu C. Milea, a participat cu succes la Eiger Ultra Trail, etapa din calendarul Ultra Trail World Tour. Radu a terminat cursa cu un timp de 12 ore 39 minute, locul 11 în clasamentul general. ”Am urcat foarte bine în Elveția, nu cred că am urcat niciodată așa. Mă uitam pe Strava și am segmente mai bune decât cel de pe locul 3, pe urcări. (…) Între kilometrul 55 și 65 am avut un moment de moleșeală, poate și din cauza faptului că a fost foarte cald. Atunci l-am văzut pe Olson că vine să mă depășească și m-am reactivat”, a declarat Radu Milea. Eiger Ultra Trail a fost cea mai bună cursă a lui, după cum chiar el susține, cursă în care a venit în fața cunoscutului ultramaratonist american Timothy Olson, câștigător și deținător al recordului de la Western States 100 (2012). Podiumul a fost elvețian: Stephan Hugenschmidt, Urs Jenzer și Jordi Gamito-Baus.

Un alt român în cursă, Alex Cosmin Petruț, a sosit al 35-lea, după 14 ore, 36 de minute și 4 secunde. La proba de 51 de kilometri, tot la Eiger, la categoria de vârstă, pe primul loc a venit Lazăr Sângeorzan (62 de ani), cu un timp de 7 ore, 25 de minute și 8 secunde (locul 54 general).

Rodica Miron (Rudy) a fost cea mai bine clasată româncă în proba feminină de 51 de kilometri. Sportiva din Iași a scos un timp de 9 ore 27 de minute și s-a clasat pe locul 70 la general, 21 categorie.

Iată și filmul oficial al cursei Eiger Ultra Trail 2017:

https://www.youtube.com/watch?v=-42M8BGy5dQ

HARDROCK HUNDRED ENDURANCE RUN

Hardrock 100 este unul dintre cele mai provocatoare concursuri de ultramaraton. Alergătorii se confruntă cu o diferență de nivel de aprox. 20.100 m, pe o distanță de 162 km (100.5 mile). Cursa se desfășoară pe un o buclă care începe și se termină în Silverton, Colo. Intrarea este garantată numai câștigătorului masculin și feminin din anul precedent. Restul celor 1.000 de participanți sunt extrași prin tragere la sorți, după ce trec de o preselecție prin care organizatorii analizează cererea lor de înscriere. Actualul record al cursei este deținut de Kilian Jornet și a fost stabilit în 2014 (22 de ore și 41 de minute).

Anul acesta, Kilian Jornet s-a impus pentru a patra oară pe prima treaptă a podiumului (24 ore, 32 minute), după ce alergat aproape 140 de km cu umărul stâng dizlocat, din cauza unei accidentări. L-a fixat singur, apoi a cerut să-i fie bandajat și a continuat să alerge. ”A fost distractiv. A fost o zi perfectă, o vreme perfectă. Am avut ceva dureri, dar până la urmă am reușit să le blochez”, a spus Kilian la finalul cursei.

Interviul dat de Kilian Jornet imediat după finish poate fi urmărit aici:

https://www.youtube.com/watch?v=gGf3p6ZvRI4

Rezultate Hardrock Hundred Endurance Run (lista completă):

https://www.opensplittime.org/events/hardrock-100-2017/spread

 

RED BULL X ALPS

Red Bull X-Alps 2017 a ajuns la cea de a opta ediție și a reunit 31 de atleți din 20 de țări. Ei s-au întrecut într-o cursă de 1.138 de kilometri, trebuind să străbată Munții Alpi pe jos sau în zbor cu parapanta, până la Monaco.

Toma Coconea, reprezentantul României care a participat la toate edițiile anterioare ale acestei competiții, a plecat în Austria la începutul lunii Iunie, pentru a putea verifica o treime din traseu. În pregătirea Red Bull X-Alps, Toma Coconea a avut un stagiu de antrenament în Himalaya, unde a reușit să stabilească un record de distanță la zborul cu parapanta în Nepal, după ce a străbătut peste o sută de kilometri în aer, la o altitudine de aproape 6.000 de metri.

Dintre cei 31 de sportivi, doar doi au ajuns pe salteaua de la Monaco – sportivul elvețian Christian Maurer, cel care și-a adjudecat cea de a cincea victorie consecutivă, a reușit această performanță în 10 zile 23 ore și 23 de minute, precum și francezul Benoit Outters, aflat la prima sa participare. Câștigătorul cursei Chrigel Maurer a declarat: “Aceasta a fost una dintre cele mai dificile curse din cariera mea. Nu m-am confruntat niciodată cu o vreme așa de rea în Red Bull X-Alps. Dar să fii aici pentru a cincea oară și să câștigi cursa este un sentiment grozav. A fost o cursă dură.”

Pentru toți ceilalți participanți, competiția s-a încheiat la 24 de ore după ce câștigătorul ajungea la Monaco. Toma Coconea, singurul sportiv care a participat la toate edițiile, se afla pe locul 11, în cel de-al șaselea punct, la 271 km distanță de finiș.

Toma Coconea a fost de două ori vice-campion Red Bull X-Alps. Anul acesta, istoria s-a repetat și numai doi concurenți au terminat cursa. În 2011 a fost aceeași situație, însă atunci a fost vorba despre Christian Maurer și Toma Coconea.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *