Kilian Jornet pe acoperișul lumii
Kilian Jornet, unul dintre cei mai buni alergători montani, a ajuns în noaptea de 21 spre 22 Mai pe vârful Everest.
Această performanță a presupus o singură urcare fără ajutorul oxigenului sau a cablurilor fixe. A ajuns pe vârf prin partea nordică a celui mai înalt munte din lume, Everest, (8.848 m), urmând traseul tradițional.
Kilian Jornet a început ascensiunea din Everest Base Camp în apropierea mănăstirii antice Rombuk (5.100 m), în data de 20 mai, la ora locală 22:00.
Pe data de 22 Mai, la ora locală 12.15, acesta a ajuns înapoi în tabăra de bază avansată (Advanced Base Camp) la o altitudine de 6.500 metri, unde a confirmat atingerea vârfului Everest, după 26 de ore de la începerea ascensiunii.
Foto credit: Kilian Jornet (facebook page)
După 38 de ore de la începerea ascensiunii, Kilian a declarat din tabăra de bază avansată (Advanced Base Camp of Everest):
“Până când am ajuns la 7.700 m, m-am simțit bine și mergeam conform planificării mele, dar acolo am început să simt dureri de stomac, cred că din cauza unui virus de stomac. De acolo m-am mișcat încet și am oprit la fiecare câțiva pași pentru a mă recupera. Cu toate acestea, am ajuns pe vârful Everest la miezul nopții.”
Din cauza problemelor cu stomacul, Kilian a decis să finalizeze această încercare în tabăra avansată, deși avea planificat să se întoarcă până în tabăra de bază.
Această ascensiune a făcut parte din proiectul personal al lui Kilian, SUMMITS OS MY LIFE.
Add Comment