Încă 7… se tot duc! (start OCC®)
Dacă pe 30 August 6 români au luat startul probei TDS în cadrul UTMB (119 km), pe 31 este rândul ca încă 7 alergători români să se alinieze la linia de start a unei alte probe: OCC®. La ora locală 8.15, ora României 9.15 bate gongul de adunare.
Dar înainte de a vedea cine sunt concurenții, vă spunem câteva cuvinte despre OCC®. În ultima săptămână din luna August, alergătorii din întreaga lume trec granițele din jurul lanțului Mont Blanc, între Franța, Italia și Elveția în cadrul a 4 evenimente ale UTMB® cu distanțe mai mari de 100 km. Efectul trailului este contagios și provoacă noi dorințe! Astfel că organizatorii și concurenții au găsit o nouă provocare: o cursă care începe în Elveția, într-o versiune mai scurtă, care este perfectă pentru fanii distanțelor medii (între 42 km și 69 km).
Prin urmare, pentru alergătorii mai puțin “ultra” care doresc să intre în evenimentul UTMB® OCC este o cursă potrivită pentru a începe aventura. Cursa va porni de la Orsières, oraș situat la sud-vest de canton din Val d’Entremont. Această vale oferă peisaje unice: vârfuri impresionante pe flancurile estice ale Mont Blanc care definesc frontiera franco-elvețiană, ghețari și stânci. Concurenții au de parcurs 56 de km, cu o diferență pozitivă de nivel de 3.500 m, având la dispoziție 14 ore și 30 de minute pentru a trece linia de finish. Timpul estimat de către organizatori pentru câștigarea cursei este de 5 ore și 25 de minute.
Poți vedea aici profilul cursei în format video:
https://www.youtube.com/watch?v=aDL3O5cAOfU
Ca să intri în atmosfera de concurs, îți prezentăm și startul cursei de anul trecut:
https://www.youtube.com/watch?v=64pxFzYiwwA
Care sunt concurenții din partea României cărora le ținem pumnii? Iată mai jos o listă în care sunt prezentați inclusiv cu numărul de concurs, pentru a putea fi simplu să-i urmărești:
CRETU Bogdan, V1 H (număr de concurs: 11335)
GUGILA Razvan, SE H (număr de concurs: 11800)
MARCU Radu Andrei, SE H (număr de concurs: 10702)
MATEI Cristian, V1 H (număr de concurs: 10916)
PETRUT Adrian, V1 H (număr de concurs: 10685)
RESTIVAN Radu Cristian, SE H (număr de concurs: 10497)
TIRON Ciprian, SE H (număr de concurs: 11959)
Organizatorii asigură transmisiunea live a evenimentului, iar participanții pot fi urmăriți permanent aici:
http://utmbmontblanc.com/en/live/tds
Tot ce este nevoie să faceți este să introduceți numărul de concurs al participantului pe care îl urmăriți (le aveți menționate mai sus).
Înainte de cursă am stat de vorbă cu participanții la cursă care au vrut să ne transmită câteva din gândurile lor pentru această competiție și iată care este starea de spirit cu care pleacă în concurs.
BOGDAN CREȚU
Bogdan ne-a mulțumit pentru interesul acordat alergătorilor și a declarat că se simte flatat pentru șansa de a ne transmite gândurile sale înainte de cursă.
Se consideră un sportiv amator care participă la astfel de curse pentru pura plăcere de a alerga și de a fi pe munte. Consideră că o mai mare atenție ar trebui acordată celor care participă la nivel competitiv și cu șanse mari să obțină rezultate foarte bune, menționându-i în special pe Robert Hajnal (UTMB) și Radu Milea (CCC).
“Bineînteles, toți alergătorii merită susținerea noastră, iar faptul că vom ști în timpul cursei că în țară se află oameni buni care ne încurajează cu gândul, o să ne dea suflul necesar de a trece peste momentele dificile din cursă. Simpla participare la UTMB e un motiv de mândrie pentru mine, fiind considerat cel mare concurs de trail din lume. Mă duc să mă bucur de eveniment și de munte. Vă mulțumesc de pe acum pentru gândurile bune”, ne-a spus Bogdan Crețu.
Dragă Bogdan, îți dorim să parcurgi 55 de km de pură bucurie la OCC!
RĂZVAN GUGILĂ
Răzvan se consideră un alergător amator ambițios, care a fost suficient de norocos să fie ales la tragerea la sorți din multitudinea de aplicanți. Însă nu se bazează pe noroc și în cursă. Această cursă vine după fix 1 an de antrenamente. Răzvan are programate 5-6 antrenamente pe săptămână (de la 6.00 dimineața), iar în anul de pregătire a acumulat deja peste 3.000 km alergați.
“Sunt onorat si extrem de bucuros să pot participa la o competiție de o asemenea anvergură și, evident, targetul meu este să îmi bat propriile recorduri, să păstrez un pace constant și să alerg cât mai mult din fiecare urcare. OCC pentru mine înseamnă și o etapă spre curse pe distanțe mai lungi și îmi propun să revin peste câțiva ani pentru TDS sau CCC”, ne-a declarat Răzvan. Ideea de a participa la UTMB a apărut abia anul trecut și ar fi ales o cursă mai lungă, însă nu avea numărul necesar de puncte pentru înscriere.
Ne-a mai spus că nu a pus la punct integral strategia de concurs, la care încă lucrează împreună cu Bogdan Crețu, colegul de cursă, care l-a ajutat mult în antrenamentele din ultimul an și cu care a participat la mai multe concursuri în țară.
În Joia cursei speră să nu plouă (prea tare), să nu se învinețească de frig, să găsească momente în care să se oprească puțin și să se bucure de peisaj.
“Sper să nu mă «roadă» hainele și să nu mă «bată» pantofii de alergare. Sper să nu mă accidentez, iar la finish îmi doresc să văd două fețe frumoase așteptându-mă”, așa măsoară Răzvan Gugilă succesul la UTMB.
Îți dorim condiții optime de concurs, să te bucuri de această experiență, iar la finish să zâmbești împreunp cu cei dragi, care te vor aștepta fericiți! Succes, dragă Răzvan!
Foto credite: Cozia Mountain Run
—
RADU ANDREI MARCU
Pentru Radu alergarea montană este un hobby și se consideră norocos că s-a înscris și a fost extras la cursa mezină din circuitul UTMB. “Este o onoare pentru mine să fiu aici, alături de cei mai buni alergători de pe întreg mapamondul. Îmi doresc să termin cursa cu bine.”
În urmă cu 2 săptămâni, Radu a participat la 2 x 2 race, cursă desfășurată în Munșii Făgăraș, unde a abandonat în urma unei accidentări. Tocmai din acest motiv, planul lui Radu este în acest moment doar să termin cursa cu bine, neinteresându-l pozitia sau timpul.
Le urează tuturor compatrioților mult succes și să ducă la bun sfârșit cursele la care sunt înscriși.
Noi îi urăm o cursă în siguranță, fără alte incidente pe traseu și să ajungă teafăr și nevătămat la finish!
Succes, Radu Marcu Andrei!
CRISTIAN MATEI
Nu am reușit să luăm legătura cu el, nu avem nici foto. Putem actualiza dacă cineva ne ajută să facem rost de un material / imagine despre Cristian Matei (rugăm info la alerg@sunt-in-forma.ro).
ADRIAN PETRUȚ
Nu am reușit să luăm legătura cu el, nu avem nici foto. Putem actualiza dacă cineva ne ajută să facem rost de un material / imagine despre Adrian Petruț (rugăm info la alerg@sunt-in-forma.ro).
RADU RESTIVAN
Radu va merge merge la UTMB nu neapărat în scop de performanță, ci pentru a filma un documentar care cu ocazia aceasta ajunge la episodul 14. Documentarul se numește Discover the World through its Marathons. Radu a ales să ia parte la una din probele desfășurate în cadrul celui mai mare eveniment de alergare montană pentru că este cel mai important concurs de trail și vrea să surprindă în documentar intreaga atmosferă, chiar de la fața locului.
“Singurele mele dorințe sunt să iasă filmarea bine, să nu mă accidentez și să nu pierd camerele”, ne-a mai spus Radu Restivan, co-fondatorul 321 Sport.
Noi îi urăm o cursă frumoasă, în care să prindă pe cameră și pentru noi, cei rămași acasă, cât mai mult din energia frumoasă care se creează în cadrul UTMB.
Succes, Radu Restivan!
CIPRIAN TIRON
Pentru Ciprian Tiron, UTMB 2017 (proba OCC) reprezintă prima participare la un concurs internaţional de alergare montană şi consideră că este cu atât mai frumos că este în cadrul aşa numitului “World Summit of Trail Running”.
Cum a ajuns Ciprian la OCC? A avut punctele de calificare necesare de la Marathon7500 – proba Hobby, de anul trecut. A terminat concursul împreună cu prietena lui din perioada respectivă și, cum ea este norocoasă de regulă, consideră că asta l-a ajutat să fie tras la sorţi anul acesta (şansele erau de circa 40%).
OCC va fi cel mai probabil ultima cursa importantă din acest sezon pentru Ciprian şi singurul ultramaraton de anul acesta. Ciprian Tiron a mai participat anul trecut la VLC Ultra Trail şi Ciucaş X3 (proba de ultra, de 105 km), deci nu va fi primul său ultra, dar anul acesta a decis să se concentreze pe distanţe mai scurte şi antrenamente mai intense. Până în prezent, a fost în fiecare weekend de vară pe munte, fie în drumeţie cu prietenii, fie să se antreneze singur, iar această constanţă se reflectă în diferenţa de nivel (pozitivă) acumulată: peste 32.000 m în cele 3 luni de vară. De asemenea, faptul că a terminat cu succes 2×2 race pe 19 August şi nu s-a resimţit după, a reprezentat încă o confirmare că este într-o formă bună şi speră să poată repeta “figura” şi la OCC.
“Ce-mi doresc de la această cursă? Să mă surprindă prin frumuseţea ei şi atmosfera care cred că este inegalabilă şi să o termin cu bine. Amator fiind (alerg din 2015, trail mai serios de anul trecut), nu plec cu “target”-ul de acasă, ci îmi stabilesc obiectivul live, în funcţie de cum mă simt, cât de alergabilă se dovedeşte a fi cursa ş.a.m.d. Participarea la UTMB este o experienţă pe care, chiar şi înainte de a participa, o recomand oricui. Calificarea la probele mai lungi necesită ceva puncte de calificare şi implicit, mai multe curse, dar pentru OCC poţi aplica relativ uşor şi ai ocazia să fii unul dintre cei 7500 alergători (la toate probele) care se bucură de frumuseţile Alpilor şi de o atmosferă şi susţinere unice”, ne-a mai spus Ciprian.
Noi îi urăm să aibă parte de o experiență margnifică, intensă, care să deschidă drumul către cât mai multe concursuri de mare anvergură și în viitor!
Succes, dragă Ciprian!
Foto credite: Ciucaș X3
Așa cum unii dintre voi știți deja, am organizat un eveniment special pentru susținerea tuturor alergătorilor români prezenți la UTMB, eveniment la care vă invităm cu drag! Postați kilometri de mișcare pentru a le ridica moralul alergătorilor noștri!
https://www.facebook.com/events/822579571236509/?fref=ts
Un articol de: Eliza Nițescu
Add Comment