fbpx
Fanul nr. 1 Robert Hajnal

Interviu cu Viorica Demeter, mama lui Robert Hajnal

 

În peisajul alergării montane din România, în special atunci când vine vorba de curse foarte lungi (distanțe de ultramaraton) și-a făcut tot mai des prezența în clasamente un nume pe care îl vedem frecvent: Robert Hajnal.

În general, cei care scriu știri sportive sau promovează lucruri inedite de la concursurile de alergare, au toate reflectoarele puse pe câștigători și puțini acordă importanță oamenilor de bază din viața celor care ne inspiră cu rezultatele lor.

Noi am stat de vorbă cu un om cu totul și cu totul special, care se declară fan numărul 1 Robert Hajnal, o persoană cu o energie fantastică, plină de entuziasm, mai ales când vine vorba de susținerea lui Robert. Este o persoană mândră de rezultatele lui și care stă cu inima și mintea 100% concentrate pe concursurile sale atunci când acestea sunt în plină desfășurare.

Am ales să scriem despre Viorica Demeter, mama lui Robert Hajnal, nu doar pentru că oamenii din spatele sportivilor au o contribuție imensă la rezultatele lor și ar merita să urce pe podium alături de ei, ci și pentru că mentalitatea ei de viață, dar mai ales de părinte ne-au impresionat foarte mult. În timp ce majoritatea părinților își îndrumă copiii să aleagă o meserie “sigură”, pentru a avea certitudinea viitorului (așa cum cred ei), Viorica Demeter și-a susținut fiul să facă ceea ce iubește, spunându-i de mic: “într-o zi vei fi un mare campion”.

Dragă Vio,

În primul rând vrem să îți mulțumim tare mult că ai avut amabilitatea să ne acorzi câteva minute pentru acest interviu, mai ales că știm că timpul tău este limitat, având în vedere că ești o persoană activă, care lucrează foarte mult.

Noi ne-am dorit să realizăm acest interviu din două motive: primul este că suntem conștienți că în spatele performanțelor alergătorilor stau și oamenii care îi susțin, iar al doilea este că decând suntem în legătură, am văzut că ești extrem-extrem de implicată afectiv la fiecare cursă, ești mereu cu sufletul alături de Robert și cu ochii pe rezultate și practic ești fanul lui numărul 1. Așa că ne-am dorit să facem cunoscută povestea ta cititorilor noștri și să ne spui mai multe despre ce înseamnă pentru o mamă să asiste la atâtea competiții și victorii ale propriului ei fiu.

 

Care a fost legătura lui Robert cu mișcarea, când ți-ai dat pentru prima oară seama că e pasionat de alergare?

Robert a făcut sport de mic copil. Pe la 4-5 ani își stabilea un anumit număr de flotări de făcut și le făcea foarte sârguincios. Mai târziu, pasiunea lui a devenit fotbalul și juca toată ziua în curtea școlii. Îmi amintesc că venea mereu rănit la genunchi și cu teneșii rupți.

De alergat s-a apucat când a intrat la Academia Militară. A intrat printre primii la liceu, deși concurența era foarte mare. La Academie, Robert a candidat în condițiile în care era o bătălie de 3 pe loc. Inițial au fost simple alergări, apoi au venit alergările montane, primul concurs, prima victorie și… continuarea o vedem cu toții astăzi. S-au strâns cu timpul atâtea medalii! I-am zis odată că le-aș aduce pe toate de la Brașov într-o plasă, ca să le arat lumii și Primarului, să vadă ce copii valoroși are Petrila.

El l-am încurajat la început cu ce puteam legat de echipament, dar cel mai important lucru pe care am înțeles să îl fac a fost susținerea morală. Îi spuneam tot timpul: “Într-o zi vei fi un mare campion!”. Fiind mai mult plecată din țară cu jobul, nu l-am putut însoți mereu la concursuri. Dar au venit și primele concursuri la care am putut să îi fiu alături. Nu voi uita niciodată momentul în care am avut bucuria de a-i pune pentru prima oară medalia la gât – a fost concursul de la Ciucaș, care a și rămas una dintre competițiile lui de suflet.

Ultimul concurs la care l-am așteptat pe Robert la finish a fost Retezat Sky Race, pentru care am făcut din toată inima chec și cozonac pentru participanți. Se pare că produsele ieșite din mâinile mele au fost bune, pentru că s-au terminat repede și au prins doar cei care au ieșit printre primii – a fost un motiv în plus ca alergătorii să tragă mai tare 🙂

 

Fiind alergător pasionat în special de ultramaraton, cam toate cursele pe care și le alege Robert sunt foarte grele, atât prin prisma distanțelor, cât și prin prisma dificultății cauzate de diferența de nivel. Care a fost pentru tine cursa cel mai dificil de urmărit? Când ai avut cele mai mari emoții?

Clar Lavaredo. Nu am dormit cât a durat concursul. Îl urmăream pas cu pas cât dădeau ei live. Avantajul meu este că acum cunosc și limba italiană. Am avut pielea de găina când îl vedeam urcând poziție după poziție în clasament, iar când l-am văzut că e pe locul 5… e greu de descris cât de mândră m-am simțit!

 

Astăzi, la mai toate concursurile există și rezultate live, dar sunt și excepții – concursuri unde nu se poate afla nimic desre participanți decât atunci când ajung la finish. Cum îl urmărești pe Robert când nu ai cum să vezi evoluția lui pe internet?

La început nu știam să caut cursele la care participă ca să îmi dau seama cum a evoluat, dar apoi am învățat. Treptat, am aflat unde să caut concursurile, participanții, rezultatele intermediare și pe ce loc s-a clasat. Dacă nu există live-uri, contactez pe câte cineva care este pe acolo unde se ține concursul și mă informez prin facebook sau sms-uri.

Cum reușești să scapi de emoții și să faci timpul să treacă mai repede într-o cursă lungă, în care ai de așteptat ore în șir ca să vezi rezultatul?

Cu fiecare concurs mă încearcă noi și noi emoții. Sunt o fire extrem de emotivă, în pofida aparențelor. Ca să scap de emoții, obișnuiesc să beau foarte multă apă, iar dacă este vorba de un concurs mai lung (iar Robert are obiceiul să participe cel mai des la ultramaratoane…) forțez tricicleta și fac kilometri până când mă epuizez, ca să treacă timpul mai repede. Fără nicio exagerare, gândul meu este concentrat numai și numai la el când e în concurs.

 

Cum decurge comunicarea cu Robert înainte și după un concurs? Ai găsit anumite mesaje care îl mobilizează mai mult?

Comunicăm prin câteva mesaje. Nu vreau să îl stresez niciodată pentru că îmi doresc să rămână cât mai concentrat. El știe că, imaginar, eu sunt acolo cu el și îl susțin. Apoi, când totul e gata, mă sună și îmi spune că e bine și a luat locul I.

 

Ce simți la finalul unei curse de-a lui Robert? Mai ales că la majoritatea curselor iese pe podium.

Nu se poate descrie în cuvinte ce simt… Sunt foarte mândră de el și m-am declarat demult fanul nr 1. Robert Hajnal (Robi al meu, campionul meu). Știu că munca este enormă și uneori poate devin stresantă când îl rog să aibă grijă de sănătatea lui. Dar mai știu că orice sacrificiu de al meu e recompensat cu victoriile lui și că el este mulțumit. Îl voi încuraja mereu să facă sportul care îi place, dar din punct de vedere al mamei, mă simt responsabilă să îi transmit să nu exagereze.

 

Dacă Robert nu ar fost fiul tău l-ai mai fi urmărit?

Dacă Robert nu era implicat, sigur nu știam nimic despre sportul acesta, de ce sa exagerez…?

Părinții au în general un cuvânt foarte important de spus în activitatea pe care ajung să practice copiii lor. Dacă Robert nu ar fi ales alergarea, ce altceva crezi că i s-ar fi potrivit sau ți-ai fi dorit tu să facă?

Clar fotbalul, pentru că era foarte bun. Dar asta e altă poveste…!

 

Vei merge și la UTMB să îl susții pe Robert. Ce dorești pentru Robert legat de această cursă, care este un concurs atât de important la nivel mondial?

Da, așa este. Îl voi însoți în Franța, la UTMB. Îl voi aștepta în punctele de hidratare unde am acces și îl voi susține cu tot ce pot. La finish voi fi acolo cu drapelul. Ca să îl citez, pot spune că va face treabă bună. Știu că va da tot ce poate, dar nu fac pronosticuri. Doar sunt convinsă că va fi mulțumit. Eu îi doresc să termine pe podium și sănătos.

 

Ai câteva gânduri de transmis pe finalul discuției noastre?

Sunt mândră ca sunt mama lui. L-am încurajat întotdeauna și am avut permanent încredere ca va fi mereu acolo, printre primii și terminând sănătos cursa. Mă rog tot timpul pentru el să termine sănătos, e cel mai important. Pentru mine este plata pentru toate emoțiile mele.

 

Mult succes și fii sigură că și noi vom continua să îl urmărim pe Robert la fiecare pas!

Hai România, hai campionul meu! 🏃

 

 

Un material de: Eliza Nițescu

Foto: Viorica Demeter & Robert Hajnal

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *