fbpx
Ciprian Tiron, ascensiune solo pe ruta nordică a Damavandului

Ciprian Tiron, ascensiune solo pe ruta nordică a Damavandului

 

INTERVIU

 

SUNT ÎN FORMĂ: Dragă Ciprian, în primul rând te felicităm încă o dată pentru recenta reușită de a urca pe Damavand, cel mai înalt munte vulcanic de pe continentul asiatic, mai ales că ai optat pentru o ascensiune solo climb și ai ales cea mai dificilă rută (cea nordică). Îți mulțumim că ai avut amabilitatea să ne acorzi din timpul tău pentru a împărtăși impresii despre această experiență!

CIPRIAN TIRON: Cu mare drag, mulțumesc și eu pentru interesul acordat!

Foto: Drumul spre Big Rock

 

SUNT ÎN FORMĂ: Noi avem câteva date despre Ciprian Tiron. Este născut și locuiește în București, are 29 de ani, iubește alergarea și hikingul. Dar cine este Ciprian Tiron cred că putem afla cel mai bine de la el… Așadar?!

CIPRIAN TIRON: Am început să alerg în 2015, tot atunci am descoperit și concursurile montane, care pentru mine au fost un univers întreg de noi posibilități și provocări. Natura mi-a plăcut dintotdeauna, iar pe munte merg din facultate, deci de mai bine de 10 ani. Deși sunt din București, m-am simțit mai tare „acasă” pe munte și oriunde în natură. În rest, mă consider un travel addict, nu îmi place să stau locului de fel și sunt într-o continuă căutare de noi provocări, evoluție pe plan personal și depășire a limitelor. Pe lângă alergare, hiking și călătorit, aș adăuga bicicleta, cățăratul, chitara și, când mai prind puțin timp, câte o machetă (îmi plac miniaturile și fotografia). Și, desigur, job-ul. Pe partea profesională, lucrez în IT din 2009.

 

SUNT ÎN FORMĂ: Când ai aflat prima oară despre Damavand și cum l-ai descrie, ce ai spune despre acest munte  cuiva care nu știe nimic despre el?

CIPRIAN TIRON: Am aflat anul trecut, când a ajuns un amic pe vârf. Tot atunci, mi-au atras atenția și proiectele 7 Summits (cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent) și Volcanic 7 Summits (cei mai înalți vulcani de pe fiecare continent). Așa am descoperit mai multe despre fiecare vârf în parte, și implicit, și despre Damavand. Ca munte/vulcan, are forma clasică de stratovulcan (conică), mie îmi aduce aminte și de muntele Fuji din Japonia. Deși este localizat în centrul masivului Alborz, se remarcă destul de tare prin diferența în înălțime, față de munții din jur, și este al doilea munte din Asia, după Everest, ca proeminență. Cât despre ascensiune, există 16 rute diferite, variind în dificultate, precum și diverse tabere și refugii pe munte, pe fiecare dintre fețe. La vreo 30km de munte, pe partea sudică, există tabăra Federației Montane Iraniene, în satul Polour, de unde se obține și permisul de vârf.

Foto: Big Rock (2900m altitudine) – startul rutei de pe fața nordică

 

SUNT ÎN FORMĂ: Cum ai decis să faci această ascensiune, în acest format, mai ales că planurile tale au fost diferite (alți munți), iar până acum ai făcut mai ales alergări pe munte?

CIPRIAN TIRON: După două ascensiuni pe Toubkal, în Maroc, la 4167m, m-am gândit să încerc și un munte de peste 5000m, să văd cum mă simt la altitudini mai mari. Am menționat și proiectele 7 Summits/Volcanoes, așa că am început să mă documentez, iar Damavandul a fost până la urmă cel mai accesibil din lista aceasta de vârfuri. Deși inițial plănuiam să fie o tură de grup, planul nu s-a mai concretizat, și am decis să încerc solo. Citind despre rute și aglomerația din timpul verii, am decis să evit ruta clasică (sudică) și m-a atras fața nordică, care era și cea mai dificilă, iar apoi m-am gândit că ar fi o chestie faină să realizez o traversare a muntelui (nord-sud), pentru a avea ocazia să văd și fața sudică, la coborâre. Dincolo de provocarea altitudinii, pentru mine a fost un test, să văd cum mă descurc complet singur, de la logistică, la echipament, optimizări, dificultăți și mai ales cărat totul în spate, într-o țară în care bariera limbii poate fi o reală problemă.

 

SUNT ÎN FORMĂ: Ce crezi că mai poate reprezenta o ascensiune astăzi, într-o lume atât de grăbită continuu?

CIPRIAN TIRON: Trăim în secolul vitezei, așa că graba e oarecum firească, dar cred că-i important să te grăbești pentru ce contează, să nu amâni, să-ți asumi riscuri, să cauți soluții și să nu renunți. Pentru mine, o astfel de ascensiune reprezintă o lecție învățată, șansa la oportunități noi și, nu în ultimul rând, ieșirea din zona de confort.

 

SUNT ÎN FORMĂ: Cum se desfășoară expediția (distanțe parcurse, logistică, unde și cum te înscrii, când este recomandat să faci traseul), cât durează, costuri?

CIPRIAN TIRON: Spuneam că sunt multe rute disponibile. Rezumatul rutei și traversării pe care am ales-o eu, ar fi cam așa:

– Zbor București – Teheran (cu escală, nu există zbor direct); transfer aeroport – Teheran (circa 30km), apoi Teheran – Polour (tabăra Federației Montane Iraniene) și obținerea permisului de vârf (cost – 50$). Pentru ruta nordică, din Polour se ajunge în Nandal, de partea cealaltă a muntelui, un sat de câteva sute de locuitori, unde te poți caza la un domn, membru al Federației, în condiții modeste.

– Damavandul în condiții de vară, reprezintă un traseu de trekking, în mare parte, și se poate urca din Iunie până în Septembrie, de regulă. Iarna (care uneori se poate întinde până în mai), condițiile se schimbă complet, vorbim de temperaturi foarte scăzute, vânt puternic, colțari, piolet. Se spune că iarna este comparabil cu ascensiunea unui munte de 7000m, din cauza condițiilor vitrege.

– durata ascensiunii depinde de ruta aleasă și condiția fizică a fiecăruia, dar de regulă, este de 3-5 zile (dus-întors).

 

SUNT ÎN FORMĂ: În ce formă fizică este nevoie să fii pentru a putea face față traseului complet?

CIPRIAN TIRON: O formă fizică bună și experiență montană, aș zice, pe scurt. Ruta clasică nu este un traseu tehnic, dar altitudinea va fi cu siguranță o provocare, de asta aș recomanda să mai existe încercări la altitudini mai mari (4000m). De ce? Lipsa de oxigen, mai ales pentru noi, cei care locuim aproape de nivelul mării. Pentru referință, pe Moldoveanu, la 2544m este cam 75% din oxigenul disponibil la nivelul mării (din cauza presiunii scăzute, cantitatea efectivă de oxigen e aceeași, dar n-o mai asimilezi la fel), pe când la 5600 metri, este sub 50%.

Foto: Primul refugiu 4000m altitudine

 

SUNT ÎN FORMĂ: Cum te-ai pregătit pentru Damavand (antrenament, nutriție, echipament etc)?

CIPRIAN TIRON: Pentru mine, background-ul de alergare montană și aproape fiecare weekend petrecut pe munte, de prin aprilie încoace, au reprezentat o bază bună. Pentru Damavand, am renunțat la alergări, și am trecut la drumeții alerte, cu rucsacul în spate, crescând gradual greutatea, vreme de 1 lună și jumătate, weekend de weekend. Am început cu 8-9kg și am ajuns la peste 15. Dincolo de aceste ture în fiecare weekend, în timpul săptămânii, am introdus antrenamentele de forță, 2 ore de spinning pe săptămână și 2-3 alergări în zona aerobă de efort.

La nivel de echipament nu a fost nevoie de nimic special, temperaturile nu sunt foarte scăzute, pe vârf au fost câteva grade (realfeel). Am avut un rucsac de 40l, burdușit la maximum. Am ales să iau mai multe straturi subțiri și light, 2 perechi de mănuși, un sac de dormit călduros (sub 0 grade temperatura de confort), izopren și haine care să mă protejeze de vânt. Deși mai toată lumea urcă în bocanci, am ales adidașii de trail, deoarece sunt mai obișnuit cu ei, au aderență bună și m-am mișcat mai repede.

 

SUNT ÎN FORMĂ: Ai avut un plan de traseu, ți-ai făcut o rută? Cum te orientezi și cum este drumul?

CIPRIAN TIRON: Determinarea condițiilor și traseului pentru ruta nordică au fost poate cea mai mare provocare, deoarece există foarte puține informații despre ruta aceasta pe internet. Am scotocit peste tot după informații, mi-am făcut conturi pe diverse site-uri doar ca să-i pot întreba pe cei care au încercat, am trimis multe mail-uri și mesaje. La un moment dat, țin minte că am ajuns să caut în persană, și să citesc cu google translate rezultatele. Rezultatul perseverenței a fost că am luat legătura cu o tipă, ghid local, care mi-a dat multe detalii despre rută, condiții meteo, echipament și temperaturile la care să mă aștept.

Traseul nu este marcat, poteca nu este mereu foarte vizibilă, așa că este nevoie de GPS. Eu am descărcat track-ul în format gpx, pentru ceasul meu Garmin, de pe Wikiloc. Apoi a fost un mix de orientare și verificat traseul de pe ceas. Ca și dificultate, se înscrie la „scramble mountaineering”, destul de multă stâncă, pietriș și nisip pe alocuri care alunecă, precum și pietre și bolovani care se pot disloca ușor (atenție mare aici dacă este un grup). Este o urcare abruptă, per total, cu pantă ce crește odată cu altitudinea. De pe la 4800m în sus, există și zăpadă pe traseu, ruta nordică trece printre 2 așa-ziși ghețari, dar nu este foarte multă, majoritatea se poate ocoli, iar pe timp de vară nu este nevoie de colțari sau piolet.

 

Foto: ultima porțiune spre vârf

 

SUNT ÎN FORMĂ: Ai putea face un jurnal pe zile, cu altitudini și distanțe parcurse?

CIPRIAN TIRON: Planul meu, inițial, a fost să fac traversarea în 3 zile, judecând prin prisma altitudinii și nu a distanței, deoarece distanțele nu sunt mari. Toată ruta nordică nu are mai mult de 11km, de la 2900m până pe vârf, dar diferența de nivel este uriașă, pentru distanță această (2700m).

Recomandarea ar fi:

Ziua 1.

În funcție de condiția fizică, transfer cu 4×4 sau trekking din Nandal (2300m) până la Big Rock (2900m, startul rutei nordice). Urcare până la primul refugiu (4000m altitudine), petrecut noaptea la refugiu. Ideal ar fi și o urcare fără bagaj, pentru aclimatizare, mai sus de refugiu.

Ziua 2.

Urcare la al doilea refugiu (4700m) și tură de aclimatizare mai sus. Distanța este foarte mică între cele două refugii (cam 3km), dar este foarte abruptă panta și ar fi ideală o zi mai lejeră, cu ceva mai multă odihnă, înainte de urcarea pe vârf.

Ziua 3.

Urcare pe vârf (5610m). Ultima bucată poate dura mai bine de 6h, așa că, în funcție de planul de după, aș recomanda plecarea odată cu răsăritul soarelui. Apoi, dacă se optează pentru retur pe aceeași parte, aș recomanda coborâre la refugiul de la 4000m sau, în funcție de energia rămasă, coborâre până jos, în Nandal. Pentru traversare, se poate coborî pe față sudică, până la tabăra de la 4300m și înnopta acolo, sau se poate coborî până jos la 3000m, și înnopta acolo, sau transfer până în Polur, respectiv Teheran.

Poate dura 3-4 zile, în funcție de condiția fizică și reacția organismului la altitudine.

Realitatea din teren, pentru mine, a fost cam așa:

Ziua 1

Trekking Nandal – Big Rock. Start la 6:30am, sunt cam 8.5km și 600m diferență pozitivă de nivel, pe care eu i-am parcurs în 2.5h. Urcare Big Rock – primul refugiu (4000m), unde am ajuns pe la ora 13:00. Cam 5km și 1100 diferență pozitivă de nivel. După o pauză de masă și ceva odihnă, pe la ora 15:00 am pornit spre al doilea refugiu (4700m), unde am ajuns pe la ora 18:00. 3km și 700m diferență pozitivă de nivel. Înnoptat la refugiu, în care dimineață, din cauza vântului care a bătut toată noaptea, erau 5 grade.

Ziua 2

Start la 6:20am, după răsărit, urcare până pe vârf (5610m), unde am ajuns pe la 12:00. 4.5km și 950m diferență pozitivă de nivel, parcurși în aproape 6 ore. După o mică pauză pe vârf și ceva poze, coborâre pe fața sudică, până la tabăra de la 4300m, apoi până la tabăra de la 3000m. De acolo am luat un 4×4 până în Polour, iar din Polour transfer până în Teheran. A fost o zi lungă 🙂

Pentru mine, traversarea completă, din Nandal (2300m) până pe vârf (5610m) și apoi pe partea cealaltă, la 3000m, a durat 35h. Au fost circa 30km în total, cu 3300m diferență pozitivă de nivel. Am profitat de faptul că m-am simțit foarte bine la altitudine și am avut și un pulsoximetru cu mine care m-a asigurat că sunt în parametri normali/optimi.

Foto: Coborâre pe fața sudică vedere de pe la 5400 m

 

SUNT ÎN FORMĂ: Există dificultăți? Te provoacă și mental în vreun fel traseul?

CIPRIAN TIRON: Cu siguranță. Dincolo de faptul că este cea mai dificilă rută, este și cea mai puțin circulată. Deși în prima zi m-am întâlnit cu oameni, toți coborau. Nu a mai urcat nimeni în acel weekend pe fața nordică. Drept urmare, de pe la 3500m până pe vârf, am fost complet singur. Provocarea mentală, a venit noaptea, la realizarea că sunt complet singur, și la suprimarea multor gânduri și scenarii, dacă ceva n-ar merge bine. Știu doar că eram foarte nerăbdător să se facă dimineață, să pot porni mai departe.

Dincolo de asta, este o provocare constantă, să-ți asculți corpul, și să nu forțezi. Am pornit cu peste 16kg în spate din Nandal, și am ajuns cu 12kg pe vârf. Este foarte greu să cari atâta greutate după tine la altitudine. Am urcat cu 1km/h, și nu făceam mai mult de 10-15 pași fără să mă opresc să-mi recapăt suflul. Cam așa a fost până pe vârf. Încet, dar constant.

 

SUNT ÎN FORMĂ: Care este cel mai bun lucru legat de Damavand? Există și ceva negativ?

CIPRIAN TIRON: Este un munte impresionant, într-o țară fantastică, cu niște oameni extrem de prietenoși și primitori, care contribuie mult la experiența totală. Pentru mine, amabilitatea localnicilor a însemnat reușita ascensiunii, deoarece am avut un contact local (pentru care îi mulțumesc Dacianei), care m-a ajutat cu toate aspectele logistice (cazări, transferuri, comunicare unde nu se vorbea engleză și diverse sugestii). Fără el, ar fi fost infinit mai dificil.

Ceva negativ – am întâlnit ceva gunoaie lăsate în urmă pe fața nordică, lucru care nu mi-a plăcut, cum eu nu concep să lași mizerie pe munte, mai ales plastic. Nefiind așa circulată, nu cred că se “curăță” așa des. M-a impresionat în schimb, să descopăr pe fața sudică, 2 persoane (cred că erau tată și fiu), care coborau pe ruta sudică, adunând toate gunoaiele pe care le găseau în drum (plastic, conserve, sticle, etc).

 

SUNT ÎN FORMĂ: Care au fost intențiile tale legate de această ascensiune? Ai obținut ce voiai?

CIPRIAN TIRON: Dincolo de reacția corpului meu la peste 5.500m altitudine, cel mai mult mi-am dorit să descopăr ce înseamnă cu adevărat o expediție complet solo, ce ar presupune, care sunt provocările și, mai ales, ce aș (mai) avea de pregătit/lucrat pentru o astfel de experiență. Consider că am primit multe răspunsuri, m-am simțit mai bine decât mă așteptam la altitudine și mă bucur că a reușit planul inițial, de a realiza traversarea completă. Recunosc, am avut rezerve și am încercat să nu-mi creez așteptări prea mari, dar n-am avut nicio secundă gândul să renunț. Cu siguranță nu va fi singura experiență de genul la altitudine și sper că „the best is yet to come”.

 

SUNT ÎN FORMĂ: Alergare sau hiking? Diferențe, succint, de ce una, de ce cealaltă?

CIPRIAN TIRON: Cel mai sănătos cred că ar fi să se completeze. Desigur, nimeni nu poate alerga pe munte „din prima”, așa că drumeția e un prim pas firesc. Apoi, apar provocările personale, un ritm mai alert, o distanță mai lungă, un traseu mai abrupt, o coborâre mai tehnică. Personal, consider că indiferent de ritmul ales, pentru rezultate la munte, trebuie să te antrenezi pe munte, cu diferență de nivel, nu există scurtături aici. În oraș nu poți simula urcări susținute, relieful, terenul accidentat, părțile tehnice și aerul rarefiat, precum și condițiile meteo mai puțin ideale.

Eu unul recomand oricui măcar o participare la un concurs montan, este un mix foarte fain de oameni frumoși și ambițioși, peisaje fantastice, timp petrecut în natură, depășit limite și ieșirea din zona de confort. Indiferent că termini al 2-lea sau al 540-lea, garantez că va fi o experiență de neuitat.

 

SUNT ÎN FORMĂ: Care este cel mai valoros lucru obținut în urma acestei experiențe?

CIPRIAN TIRON: Am avut șansa să-mi cunosc corpul mai bine, să înțeleg cam cât poate duce psihicul, cam unde sunt la nivel de rezistență și formă fizică, precum și cam cât pot să „duc”, complet singur.

 

SUNT ÎN FORMĂ: Vei continua să te implici în experiențe de tip solo ascent? Vreun plan deja conturat?

CIPRIAN TIRON: Este o experiență complet diferită de ascensiunea în grup, dar și cu riscuri sporite. Recunosc că este o provocare care personal, mă atrage, dar pe viitor va depinde foarte mult și de ce oportunități se ivesc. Mi-au plăcut deopotrivă și turele în grup, între prieteni, și cred că e foarte important să-ți alegi oamenii potriviți pentru astfel de experiențe, oameni pe care să te poți baza.

 

Foto: Răsărit la 4.700 m altitudine

 

SUNT ÎN FORMĂ: Ce înseamnă pentru tine să urci un munte? Ce dobândești, de fapt? Care e sensul?

CIPRIAN TIRON: Pentru mine, muntele e a doua casă. Dincolo de timp petrecut în natură, înseamnă liniște, regăsire, tipul favorit de efort fizic, peisaje superbe, oameni faini și o serie nesfârșită de noi provocări și oportunități. Dincolo de asta, clișeu sau nu, chiar cred că este despre călătorie, mult mai mult decât despre punctul terminus. Vreau să cred despre mine că nu am așa numitul „summit fever”, nu țin să ajung pe un vârf cu orice preț, și mă deranjează mult expresia „a cucerit vârful”. Nu cucerești nimic, te înțelegi și te descoperi pe tine. Muntele trebuie tratat cu respect și consider că trebuie să ne știm „lungul nasului” și să ne cunoaștem limitele. M-am întors de multe ori, am acceptat când n-a fost să fie, pentru că oricând vei avea șansa să încerci din nou, dacă știi când să renunți.

 

SUNT ÎN FORMĂ: Mulțumim tare mult că ai împărtășit cu noi și cititorii această experiență unică și un mare „Bravo!” pentru determinarea ta, strategie, perseverență și curaj. La cât mai multe experiențe la altitudine și pe viitor!

CIPRIAN TIRON: Cu multă plăcere! Mulțumesc și eu pentru oportunitatea oferită și șansa de a oferi detalii noi cu privire la o destinație pe care o recomand cu mare drag!

 

 

Un interviu de: Eliza Nițescu

Foto: Ciprian Tiron

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *